sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Luminance HDR, creează imagini HDR, foarte simplu

Acum, că am reușit si am eliberat aproape jumătate din programul meu, am zis că ar f bine sa încep să postez din nou câte două articole, deși nu sunt sigur că voi reuși sa fac acest lucru zi de zi.încă mă mai chinui să găsesc un nume și o adresă nouă pentru blog, in care să nu fiu limitat de el, dar până atunci mai am de așteptat, și de mai pus mâna pe câteva cărți, că de, îmi bate școala la ușa si încă nu mi-am făcut temele.Luminance HDRLuminance HDR este un program cu ajutorul căruia veți obține imagini HDR, cu doar câteva click-uri, este probabil unul dintre cele mai simple programe, nu deține efecte, ci doar  filtre ce vă modifică fotografia/poza, astfel încât vei obține imagini HDR( High Dynamic Range).Este un program foarte simplu, mai degrabă aș spune intuitiv, setările sunt simple, de unelte duce lipsă, dar nu cred ca este o problemă, că și așa nu aveam nevoie prea mare de ele.

Exemplu    Exemplu (2)

Acesta permite deschiderea imaginilor:JPG, PNG, RAW, TIFF, are diferite filtre precum: Fattal, Ashikmin, Durand, Drago, Pattanaik, Reinhard'02 y Reinhard'04, ce ne vor ajuta sa obținem efectul dorit, in cazul meu cel de mai sus.După cum vedeți diferența se vede, pentru început colorile sunt mai naturale, iar umbrele si lumina sunt puse in evidență mult, se poate observa și existență adâncimii.

 

Link downlaod|Luminance HDR

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu